Cercetările clinice contemporane confirmă faptul că edentația neprotezată declanșează un proces fiziopatologic de resorbție osoasă ireversibilă, manifestat prin diminuarea dimensiunilor crestelor alveolare atât în sens transversal (orizontal), cât și vertical. Această atrofie osoasă progresivă nu generează doar un deficit estetic major prin pierderea suportului buzelor și obrajilor, ci compromite direct funcționalitatea aparatului dento-maxilar, limitând posibilitățile de inserare a implanturilor în poziții protetice ideale.
Atunci când volumul osos restant este insuficient pentru a asigura stabilitatea primară a unui implant, se impune recurgerea la proceduri de reconstrucție prin adiție sau augmentare osoasă. În funcție de severitatea atrofiei, aceste intervenții pot fi executate simultan cu inserarea implantului, în cazurile de defecte osoase minore, sau ca o etapă chirurgicală distinctă de pre-implantare, în situațiile unor deficite volumetrice severe care necesită o perioadă de consolidare prealabilă.
Arsenalul terapeutic actual cuprinde o varietate de biomateriale cu proprietăți biologice specifice:
Superioritatea osului autolog derivă din triada sa biologică: osteogeneza (capacitatea de a forma os nou prin celulele vii transplantate), osteoconducția (rolul de schelet structural pentru regenerare) și osteoinducția (capacitatea de a stimula diferențierea celulelor stem în osteoblaste). Indiferent de grefa aleasă, succesul regenerării este adesea condiționat de utilizarea membranelor de barieră (resorbabile din colagen sau neresorbabile din titan), care izolează situl de augmentare și previn invazia celulelor epiteliale cu creștere rapidă.
